06.01.2011

before post-sutgery



Lucian Szekely îşi redescoperă şi aşadar îşi exhibă cu fiecare expoziţie plăcerea de a explora teritorii neliniştite şi neliniştitoare ale imaginii, atingând teme dificile şi oarecum deranjante pentru ochiul neantrenat al privitorului.

Părăsind spaţiul securizat al gravurii, în care obiectele se oferă spectatorului invitându-l să le exploreze textura şi luminozitatea, activând un soi de organ tactil al privirii, Lucian Szekely descoperă odată cu Teatrul chimic o altă dimensiune a imaginii. Ruptura e destul de mare, chiar şi dacă ne referim doar la dimensiunea concretă a lucrărilor. Spaţiile sunt vaste, comparativ cu marginile miniaturale ale obiectelor din Zoomorfie. Lumea e pusă sub lupă, geografia şi locatarii săi îşi deformează contururile, senzaţia privitorului fiind una de vertij. La nivel tematic, ruptura despre care vorbeam în legătură cu Teatrul chimic e anunţată de ciclul Zoomorfiei, acesta descoperind privirii datele non-antropomorficului şi insinuând sentimentul de anxietate care va copleşi, în adevăratul sens al cuvântului, ciclul Teatrului chimic.

Proiectele lui Lucian Szekely se constituie aşadar, cel puţin în ultimele două episoade, ca pretexte de a ieşi din zona de confort, tranzitând un spaţiu alternativ în care straniul lezează privirea, obligând-o să se redefinească.

By Mara Stanca

Trimiteți un comentariu