Muzeul de Arta, Cluj Napoca
3 februarie 2011
vernisaj, ora: 13:00
30.01.2011
"ceata, fog, brouillard" - International project
Muzeul de Arta, Cluj Napoca
3 februarie 2011
vernisaj, ora: 13:00
28.01.2011
cubul din "the hall"
Se ia o bucată de piatră,
se cioplește cu o daltă de sânge,
se lustruiește cu ochiul lui Homer,
se răzuiește cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
și mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
și brusc se fărâmă un colț de-al cubului.
Toți, dar absolut toți zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colț sfărâmat!
Nichita Stanescu
27.01.2011
26.01.2011
"post-surgery"-finish,...open a new project
"N-am avut niciodată prieteni la cataramă, şi puţinii sunt cei care s-au apropiat de mine. Vreau să spun că sunt morţi, căci acolo presupun eu că se duc sufletele rătăcitoare ca să nu se confrunte cu adevărul vieţii lor trecute." de G.G. Marquez
Subiectul pe care îl propusese pentru teza lui de licenţă fusese tocmai oprtunitatea simplificării organismului uman. I se părea depăşit. Putea fi mai simplu şi, de aceea, mai puţin vulnerabil. de G.G. Marquez
kafka?
"Dacă ne plimbăm noaptea pe o stradă şi aleargă spre noi un om pe care-l vedem chiar de departe - căci strada urcă în pantă şi este lună plină - nu-l vom prinde, chiar dacă apare cineva care fuge şi strigă după el, ci-l vom lăsa să alerge mai departe.
Căci este noapte şi nu-l putem prinde doar pentru că strada ni se înalţă în faţă sub luna plină; în plus, poate cei doi se hărţuiesc în joacă, poate amândoi îl urmăresc pe un al treilea, poate primul este urmărit pe nedrept, poate cel de-al doilea vrea să-l ucidă şi atunci am fi complici la crimă, poate cei doi nu ştiu nimic unul de altul şi fiecare aleargă doar de capul lui, grăbindu-se să se culce, poate sânt somnambuli, poate cel dintâi este înarmat.
Şi la urma urmelor, n-avem voie să fim obosiţi după ce am băut atât de mult vin?
Sântem bucuroşi că nu-l mai vedem nici pe cel de-al doilea." da, e chiar KAFKA .
16.01.2011
12.01.2011
09.01.2011
08.01.2011
06.01.2011
before post-sutgery
Lucian Szekely îşi redescoperă şi aşadar îşi exhibă cu fiecare expoziţie plăcerea de a explora teritorii neliniştite şi neliniştitoare ale imaginii, atingând teme dificile şi oarecum deranjante pentru ochiul neantrenat al privitorului.
Părăsind spaţiul securizat al gravurii, în care obiectele se oferă spectatorului invitându-l să le exploreze textura şi luminozitatea, activând un soi de organ tactil al privirii, Lucian Szekely descoperă odată cu Teatrul chimic o altă dimensiune a imaginii. Ruptura e destul de mare, chiar şi dacă ne referim doar la dimensiunea concretă a lucrărilor. Spaţiile sunt vaste, comparativ cu marginile miniaturale ale obiectelor din Zoomorfie. Lumea e pusă sub lupă, geografia şi locatarii săi îşi deformează contururile, senzaţia privitorului fiind una de vertij. La nivel tematic, ruptura despre care vorbeam în legătură cu Teatrul chimic e anunţată de ciclul Zoomorfiei, acesta descoperind privirii datele non-antropomorficului şi insinuând sentimentul de anxietate care va copleşi, în adevăratul sens al cuvântului, ciclul Teatrului chimic.
Proiectele lui Lucian Szekely se constituie aşadar, cel puţin în ultimele două episoade, ca pretexte de a ieşi din zona de confort, tranzitând un spaţiu alternativ în care straniul lezează privirea, obligând-o să se redefinească.
By Mara Stanca
04.01.2011
Post-surgery or "chirurgie ascunsa"
Chirurgie ascunsă
O lumină aseptică, nemiloasă, de sală de operaţie, se revarsă peste figurile din noile lucrări de grafică ale lui Lucian Szekely, în care artistul se întoarce la corp şi la figura umană, după ce în expoziţiile anterioare – Teatru chimic şi Zoomorfie – a explorat cu precădere teritorii non-antropomorfice. Trupul e prezentat aici doar în parte, sau în părţile sale ameninţate, rănite, acoperite, bandajate, aflate pe calea unei convalescenţe improbabile. Ameninţarea şi neliniştea sunt cele două axe în jurul cărora se organizează această nouă serie. Nu e vorba doar de ameninţarea şi de neliniştile medicale cuprinse în titlul deloc ambiguu al colecţiei – Post-surgery – ci şi de un halou foarte sesizabil de anxietate care înconjoară fiecare lucrare. Detaliile marginale sunt cele care produc această aură. În pre-surgery, un bandaj motolit şi aruncat pe jos şi o foaie de hârtie atârnată de un cui în planul secund induc teama la fel de intens ca picioarele încrucişate şi crispate ce domină prim-planul. În eye-surgery, un cablu electric lipit cu bandă izolatoare de un perete pătat e contrapunctul nimerit în compoziţie pentru ochiul imens şi bandajat care parcă iese din acelaşi perete, şi pentru aluniţa malignă de dedesubtul său. În post-surgery, faţa femeii, aducând vag în expresie cu o icoană, împlineşte dezvăluirea rănii bandajate care-i brăzdează trupul. Fizionomia, ca şi corpul de altfel, nu e niciodată expusă total, după cum nici rana şi nici cicatricea nu sunt vizibile, ele sunt mereu sustrase sau ascunse privirii şi curiozităţii post-operatorii, ceea ce nu face decât să le intensifice, să le potenţeze imaginar. De fapt, centrul de greutate al tuturor acestor lucrări nu se regăseşte în ceea ce e vizibil, ci în zona obscură a spaimelor şi alinărilor nemărturisite.
By Rares Moldovan
Abonați-vă la:
Postări (Atom)