17.02.2009

Aproape ca atunci, dar................e altfel.

Ninge la fel de tare ca si atunci,frumos, aproape ireal, acelasi batran care-si plimba cainele trece prin fata balconului meu (ca de obicei e imbracat usor si neglijent), dar ce ma frapat cel mai mult e faptul ca lesa cainelui e de fapt cureaua de la pantalonii lui. Pantalonii fiind legatii cu o ata, un gen de sfoara impletita. Merge incet si nu schiteaza nici un gest spre caine, doar nu e nevoie, cainele se intoarce tot mai des spre el, parca cu grija unui copil ce-i poarta de grija tatalui sau batran. Asta e o imagine care nu o mai pot vedea de mult, de fiecare data cand trec eu intru in casa, nu stiu de ce astazi am stat si i-am urmarit. Se apropie ziua cand trebuie sa merg la tata, poate de asta am urmarit scena, imi aminteste foarte mult de tata, desi el nu a plimbat niciodata vreun caine, si nu-mi amintesc sa ma fi plimbat pe mine, doar atunci cand ma ducea la carciuma, de fapt el in fiecare zi mergea la carciuma, si stiu bine, nu-i placea spuma de la bere, cred ca de asta ma ducea si pe mine, ma tara dupa el zilnic, sa beau spuma(mie imi placea, de fapt doar spuma imi placea, si ma miram cum lor nu le place[ niciunui barbat din carciuma nu-i placea spuma berii, toti aveau cate un copil la ei sa le bea spuma], ca doar spuma era cea mai buna), astea sunt amintirile plimbarilor mele cand eram mic.
In fond nu despre asta era vorba, nu asta voiam sa zic, dar imi amintesc cu placere gustul spumii de bere (nici mie nu-mi mai place acuma, dar imi place berea, un lichid aramiu care te face sa te simti bine si apoi dupa cateva ore te face sa regreti ca ai baut-o), si de lumea asta in care fiecare parinte isi ducea copilul sa bea spuma berilor pe care ei le comandau.
Asa am devenit noi o generatie de bautori de spuma, imi place si spuma valurilor, dar pe astea nu-mi place sa le beau.
Despre ce vorbeam?, a da, voiam sa zic ca ninge, frumos, aproape ireal.
Bucurati-va!
Trimiteți un comentariu