Inter Art 2010...All artist at work

ArtCamp XV-th edition

A trecut si asta..."back to real life", chiar daca au fost 2 saptamani a trecut destul de repede.
Oameni interesanti, tolaniti care pe unde, cu micile lor laptopuri cu imagini pentru noile lor lucrari, lucrari care cresteau sub ochi mei, linie dupa linie, pata de culoare si iarasi o linie, improscare cu spray, fiecare in tehnica lui.
O lume de oameni fara griji, doar ei si arta lor, oameni din 22 de tari din toata lumea, fiecare cu mica sau marea lor cultura adusa in spate si pusa pe panze. Cand intalnesti atatia reprezentanti ai atator popoare in acelasi loc, ramai uluit, binenteles ca eu m-am inteles cel mai bine cu balcanicii, Croatia ( Zeljko Hudek), Serbia sau Srbski (Dragana Grujičić, Jelena Gojsovic, Milos Djordjevic), Bulgaria (Dimitar Velichkov) si binenteles prietenul meu Giuseppe din Italia.
Da a trecut...si poze mai incolo, sau? o sa postez una pentru voi :))

box in and box out

Panza asta e pictata, cred, de cel putin 7 ori (7 straturi cu picturi diferite), o panza ce o am din timpul facultatii (sau daca ma gandesc bine dinainte de faculta). Acuma am avut asa, un dor, sa mai pictez si eu cate ceva. Asta a iesit.

Expo Aiud, INTERCONTINENTAL BIENNIAL OF SMALL GRAPHICS 2010

Bienala Intercontinentala de gravura mica se apropie, asa ca muncesc pe rupte (doar la idee :) ), ca nu prea am timp sa o pun in practica. De ce? Pai am multe pe cap, mi-au plecat chiriasi, cu toata mobila, si nu asta ar fi problema, dar mi-au lasat un apartament galben citron de te dor ochii cand intrii, asa ca trebuie sa-l zugravesc sa-l fac alb, imaculat (sper).
Mai e si o pictura murala ce trebuie sa o fac pentru scoala pop. de arta, in holul intrarii spre secretaria, si acolo muncesc ( tot la idee), fiind vorba de o pictura metafizica o sa mearga repede, asa ca nu-mi prea fac probleme.
Probleme imi fac pentru bienala. Daca o sa am expozitie cu "Teatru chimi 002" la deschidere asta nu ar fi o problema. Problema e ca nu am unde sa-mi scot tirajele pentru participare la bienala, ca la faculta e inchis in august. O sa vad eu cum fac sa iasa totul bine.
Bafta Lucian............

Prison Art Aiud 2009

Asa a fost in "puscarie", da, chiar la inchisoarea din Aiud unde am avut cu Fundatia InterArt un proiect de pictura murala pe zidurile inchisorii. A fost o experienta pe cinste mai ales ca s-a alaturat si un detinut, Adi, (artistul tatto al detinutilor) care ne-a povestit experientele inchisorii si ce trebuie sa faci, sau cum sa faci sa supravietuiesti acolo...
Si acum, cateva poze sa va faceti o idee...

Teatru Chimic oo2

Opening the INTERCONTINENTAL BIENNIAL OF SMALL GRAPHICS with Chemical Theater 002

ZooMORFIE, A fost odata'n carturesti

Oare asa sa fie?

De cate ori stau si ma gandesc mai mult la anumitele indoieli, care din cand in cand, ma apasa simt o intepatura, una in creier, care e de o duritate si ferocitate, incredibila, aproape insuportabila.
Daca ce fac eu e arta si asociem arta cu unicitatea, atunci aproape orice gest, aruncat, de orice entitate rationala, se poate numi arta. De multe ori eu creez o arta duplicitara ( de aici vin indoielile mele), in sine gravura e duplicitara, ea se creaza sau ajunge la finalitate prin duplicare.
Deci, eu nu fac unicate, ci serii de unicate, aproape orice tiraj, a aceleiasi placi de gravura, isi are unicitatea lui, prin simplul fapt, al procesului de tiparire.
Aproape ca m-am comvins si pe mine, de acuma indoiala isi face efectul.
Cum poate influenta procesul de tiparire, acest fapt?
Rolul tiparului este de a reproduce copii, deci nu unicaturi, per ansamblu, simbolul desenat pe placa de gravura ramane identic, ce face diferenta care se produce de la tiraj la tiraj, este nuanta de culoare sau de griuri.
Dar asta-i un gand, doar atat, nimic mai mult.
Un gand de indoiala.

A fost odata ca-n-povesti, a fost?

Asa a fost la atelierele de la faculta.
Oricum de fiecare data ne amintim de perioada studentiei cu nostalgie si bucurie.
Da , da , a fost.

Aproape ca atunci, dar................e altfel.

Ninge la fel de tare ca si atunci,frumos, aproape ireal, acelasi batran care-si plimba cainele trece prin fata balconului meu (ca de obicei e imbracat usor si neglijent), dar ce ma frapat cel mai mult e faptul ca lesa cainelui e de fapt cureaua de la pantalonii lui. Pantalonii fiind legatii cu o ata, un gen de sfoara impletita. Merge incet si nu schiteaza nici un gest spre caine, doar nu e nevoie, cainele se intoarce tot mai des spre el, parca cu grija unui copil ce-i poarta de grija tatalui sau batran. Asta e o imagine care nu o mai pot vedea de mult, de fiecare data cand trec eu intru in casa, nu stiu de ce astazi am stat si i-am urmarit. Se apropie ziua cand trebuie sa merg la tata, poate de asta am urmarit scena, imi aminteste foarte mult de tata, desi el nu a plimbat niciodata vreun caine, si nu-mi amintesc sa ma fi plimbat pe mine, doar atunci cand ma ducea la carciuma, de fapt el in fiecare zi mergea la carciuma, si stiu bine, nu-i placea spuma de la bere, cred ca de asta ma ducea si pe mine, ma tara dupa el zilnic, sa beau spuma(mie imi placea, de fapt doar spuma imi placea, si ma miram cum lor nu le place[ niciunui barbat din carciuma nu-i placea spuma berii, toti aveau cate un copil la ei sa le bea spuma], ca doar spuma era cea mai buna), astea sunt amintirile plimbarilor mele cand eram mic.
In fond nu despre asta era vorba, nu asta voiam sa zic, dar imi amintesc cu placere gustul spumii de bere (nici mie nu-mi mai place acuma, dar imi place berea, un lichid aramiu care te face sa te simti bine si apoi dupa cateva ore te face sa regreti ca ai baut-o), si de lumea asta in care fiecare parinte isi ducea copilul sa bea spuma berilor pe care ei le comandau.
Asa am devenit noi o generatie de bautori de spuma, imi place si spuma valurilor, dar pe astea nu-mi place sa le beau.
Despre ce vorbeam?, a da, voiam sa zic ca ninge, frumos, aproape ireal.
Bucurati-va!