A fost odata ca-n-povesti, a fost?

Asa a fost la atelierele de la faculta.
Oricum de fiecare data ne amintim de perioada studentiei cu nostalgie si bucurie.
Da , da , a fost.

Aproape ca atunci, dar................e altfel.

Ninge la fel de tare ca si atunci,frumos, aproape ireal, acelasi batran care-si plimba cainele trece prin fata balconului meu (ca de obicei e imbracat usor si neglijent), dar ce ma frapat cel mai mult e faptul ca lesa cainelui e de fapt cureaua de la pantalonii lui. Pantalonii fiind legatii cu o ata, un gen de sfoara impletita. Merge incet si nu schiteaza nici un gest spre caine, doar nu e nevoie, cainele se intoarce tot mai des spre el, parca cu grija unui copil ce-i poarta de grija tatalui sau batran. Asta e o imagine care nu o mai pot vedea de mult, de fiecare data cand trec eu intru in casa, nu stiu de ce astazi am stat si i-am urmarit. Se apropie ziua cand trebuie sa merg la tata, poate de asta am urmarit scena, imi aminteste foarte mult de tata, desi el nu a plimbat niciodata vreun caine, si nu-mi amintesc sa ma fi plimbat pe mine, doar atunci cand ma ducea la carciuma, de fapt el in fiecare zi mergea la carciuma, si stiu bine, nu-i placea spuma de la bere, cred ca de asta ma ducea si pe mine, ma tara dupa el zilnic, sa beau spuma(mie imi placea, de fapt doar spuma imi placea, si ma miram cum lor nu le place[ niciunui barbat din carciuma nu-i placea spuma berii, toti aveau cate un copil la ei sa le bea spuma], ca doar spuma era cea mai buna), astea sunt amintirile plimbarilor mele cand eram mic.
In fond nu despre asta era vorba, nu asta voiam sa zic, dar imi amintesc cu placere gustul spumii de bere (nici mie nu-mi mai place acuma, dar imi place berea, un lichid aramiu care te face sa te simti bine si apoi dupa cateva ore te face sa regreti ca ai baut-o), si de lumea asta in care fiecare parinte isi ducea copilul sa bea spuma berilor pe care ei le comandau.
Asa am devenit noi o generatie de bautori de spuma, imi place si spuma valurilor, dar pe astea nu-mi place sa le beau.
Despre ce vorbeam?, a da, voiam sa zic ca ninge, frumos, aproape ireal.
Bucurati-va!

Sa scriem DORINTA, se apropie!

Asa am auzit, nu mai tin minte cine spunea (de fapt stiu cine mi-a spus, dar nu vreau sa zic), ca daca scri un biletel,o fituica cu o dorinta si o pui sub o piatra atunci cand e luna plina, LUNA o vede, si-ti indeplineste dorinta.
Ma gandesc ca tutusi e o prostie, am incercat si nu s-a intamplat nimic, va dati seama ce tampit pot fi....da da da, chiar am pus si eu un astfel de biletel sub o piatra, mai bine zis un bolovan, si nu sa intamplat nimic, ...............oare sa fi fost bolovanul prea mare si prea greu de ridicat sau literele de pe foaia de hartie s-au sters?...........( eu scriu de obicei cu creionul).
Nu stiu ce sa cred.
Daca inca nu a ajuns randul biletelului meu?............... dar cum vine asta? , doar am verificat, biletelul nu mai era acolo, disparu-se.
Oare cine sa-l fi luat, daca nu LUNA, atunci cine ?.
Acuma ma gandesc ca toata lumea stie care a fost dorinta mea.
Astazi e aproape luna plina, cu siguranta biletelul o sa reapara, daca nu , o sa scriu altul cu aceiasi dorinta, cu siguranta luna asta va fi randul meu.
O dorinta, a DORINTEI.

Teatru chimic, beginnings

asa a inceput, ca o joaca, a ceea ce a fost lagarele de exterminare din al doilea razboi mondial.
(joaca era a mea, nu ma refer de loc aici la altceva.........si nu i-au lagarele de exterminare ca pe o joaca, sau si mai rau, ca pe o gluma).
a venit ca o tema, impusa de o mai veche imagine intiparita pe retina ochiului meu, un ochi care se dovedeste amnezic, dar cu reveniri spectaculoase ale imaginii, imagini care si pe mine ma inspaimanta cateodata, ma surprind nepregatit si ma subjuga, as vrea sa vedeti si voi aceste imagini, dar cu siguranta, voi le aveti pe ale voastre, nu aveti nevoie de ale mele.

Pauza de poveste

putina odihna , chiar ma gandesc la o tigara,
oare sa aprind una sau sa beau un pic de apa plata, e asa plata ca ma scarbeste, pfffff.

O nebunie de grad 003

Aprinderea si arderea de noi si vechi sentimente
e cea mai buna metoda de "uitare" totala in detrimentul nebuniei................sau, a delasarii de sine?